Recenzie "Îngerul mecanic" de Cassandra Clare
“Îngerul
mecanic”, primul volum al trilogiei “Dispozitive infernale” de Cassandra Clare
ne invită să călătorim în timp și să ne întoarcem în anul 1878 în plină epocă
victoriană.
Acțiunea cărții are loc în Anglia și anticipează
aventurile din seria “Instrumente mortale”, dar, spre deosebire de aceasta din
urmă, seria de față este mult mai frumos zugrăvită și poartă cititorul, încă de
la prima pagină, către o Londră întunecată plină de magie.
“Întotdeauna trebuie să fii
grijuluiu cu cărțile, zise Tessa, și cu ceea ce se găsește în interiorul lor,
căci cuvintele au puterea să ne transforme.”
Într-adevăr, imaginația Cassandrei nu are limite, Copiii
Nopții (vampirii), Copiii Lunii (vârcolacii), Copiii lui Lilith (magicienii),
vânătorii de umbre (nefilimi) și demonii sunt zugrăviți destul de realist,
făcându-ne să ne întrebăm dacă nu cumva acestia au existat vreodată, dorindu-ne
ca ei să existe, chiar dacă întruchipează niște personaje fictive,
supranaturale. Cercetarea Cassandrei asupra Londrei victoriene ( înainte de a
scrie această serie, autoarea a locuit mai mulți ani în Anglia pentru a se
documenta cât mai bine, iar asta se vede) te poartă într-o lume atât reală cât
și ireală, în care evenimentele și locurile importante din trecut încă mai
dăinuie și în prezent.
Povestea propriu-zisă începe atunci când Tessa, o adolescentă orfană din New York ajunge în Anglia pentru a-și revedea fratele, însă este păcălită de Surorile Întunecate, ființe supranaturale și devine prizoniera acestora cu scopul de a fi pregătită și antrenată pentru misteriosul Magistru, care arată un straniu interes în ceea ce privește puterile Tessei. Așadar, aceasta este introdusă într-o lume total străină, află că are puterea de a se metamorfoza și îl întâlnește pe Will Herondale, un vânător de umbre care o elibrează din ghearele Surorilor. Frumosul și sarcasticul băiat cu ochi albaștrii o conduce pe Tessa la Institut, unde este întâmpinată de alte personaje intrigante, vânători de umbre iscusiți: șefa Institutului, Charlotte și Henry, soțul acesteia, răsfățata Jesamine, dulcele James Carstairs, ce poartă un secret mortal și credincioasele ajutoare ale nefilimilor, Sophie, Agatha și Thomas. Vânătorii de umbre îi promit Tessei că îi vor găsi fratele cu orice preț și nu vor permite Magistrului să o rănească sau să abuzeze de puterile ei.
„
Poate că tu te afli aici pentru că altfel ai fi singură. Dar așa sunt și eu. Și
Will e la fel. Și Jessamine. Și chiar, într-o oarecare măsură, Charlotte și
Henry. Unde altundeva ar fi putut Henry să-și instaleze laboratorul? Unde
altundeva ar fi putut Charlotte să fie lăsată să-și valorifice mintea ei
strălucitoare în felul în care o face aici? Și cu toate că Jessamine pretinde
că urăște totul, iar Will n-ar recunoaște niciodată că are nevoie de ceva,
cîminul amândurora e aici. Într-un fel, noi nu suntem aici numai pentru că nu
avem unde să mergem în altă parte;
nu avem nevoie să mergem ăn altă parte, pentru că avem
Institutul, și ne suntem unii altora o familie.”
Nu vreau să divulg prea mult din acțiunea cărții și să ofer prea multe
informații ce ar putea strica plăcerea cititorului, toate peripețiile și
sacrificiile la care sunt supuse neînfricatele noastre personaje au puterea de
a o schimba pe eroină, care suferă o evoluție de la un capitol la altul, și
chiar și pe cititor care își va dori ca această călătorie în minunata lume
steampunk creată de autoare să nu se termine nicicând.
Cu toate acestea, este
inevitabil să nu amintesc triunghiul amoros cu totul și cu totul special,
neobișnuit și...ciudat (într-un sens bun) dintre Tessa-Will-Jem, absolut
diferit de de anostele și mult-prea-comunele triunghiuri amoroase întâlnite în
alte romane cunoscute sau mai puțin cunoscute. Cei care au citit cartea știu la
ce mă refer, că această legatura între cei trei este cu totul specială.
Prietenia, secretele, iubirea și pasiunea care îi leagă pe cei doi vănători de
umbre și pe tânăra metamorfică sparge orice barieră și te fac să te întrebi ce
se va întâmpla în final, a cui inimă va fi frântă (dacă nu cumva chiar inima
ta).
„Tessa
se întoarse și văzu un bărbat înalt care apăruse chiar în spatele ei, pe
tăcute, ca și când ar fi plutitacolo precum fumul. Purta o jachetă din brocart
atent lucrat, părând să provină din secolul precedent, cu un jabou din dantelă
albă la guler și cu manșete. Sub jacheta lungă, Tessa zări pantalonii surți
până la genunchi, și pantofii înalți, cu cataramă. Părul său era ca mătasea
aspră și neagră, atât de negru, încât avea o tentă albăstrie; pielea îi era măslinie, iar
trăsăturile, asemănătoare cu cele ale lui Jem. Într-o ureche avea un cercel din
argint de care atârna un diamant de mărimea unui deget, aruncând scântei în
lumină, iar pe mânerul bastonului său de argint erau încrustate alte diamnate.
Părea să strălucească în întregime, ca o lampa-vrăjitoarei.”
Finalul cărții este unul
pe măsură, anumite secrete fiind dezvăluite, dar rămânând în continuare cu și
mai multe întrebări fără răspuns, Cassndra Clare știind foarte bine cum să facă
cititorul să tânjească după mai mult.
În curând, după ce voi reuși
să îmi pun ordine în gânduri și să îmi revin după lecurarea celui de-al doilea
volum (care este incredibil și de o mie de ori mai bun decât Îngerul), veți găsi găsi pe blog recenzia
la Prințul mecanic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu