Cum m-am apucat de citit
Îmi amintesc și acum cu nostalgie de perioada copilăriei,
atunci când am început să citesc și să descopăr frumusețea și magia care
sălășluiește între paginile unei cărți.
Printre multe momente mai...delicate și dificile pentru
un copil ca mine, destul de introvertit și sensibil, dar matur pentru acea vârstă
și știind prea bine ce înseamnă răutatea oamenilor, iată că am descoperit
minunata lume a cărților, refugiul meu de fiecare zi.
Nu mai știu cu exactitate care a fost momentul când m-am
apucat să citesc, ce vârstă aveam sau care a fost cartea pe care am ținut-o
prima oară în mână. Știu doar că de mică am fost înconjurată de cărți, aveam
două biblioteci enorme în camera mea (iar asta mă duce cu gândul la acea vorbă
din popor, foarte adevărată de altfel: cum îți crești copilul, așa îl ai.
Educația pe care ți-o dă părintele când ești mic are o importanță foarte mare
și contribuie la omul care vei fi tu peste câțiva ani. Cred cu tărie asta și
probabil că, dacă am să am vreodată un copil, nu am să îi pun o păpușă în
brațe, ci o carte J Dar asta este altă discuție). Cum am spus, aveam foarte multe cărți la dispoziție care mă tentau,
cărți ale părinților mei, ale surorii mele mai mari, întotdeauna am avut de
unde alege din multitudinea de titluri ispititoare și coperți atractive, o
adevărată comoară pentru mine. De la Fram,
ursul polar, Cuore, inimă de copil
(una dintre cele mai impresionante cărți citite de mine vreodată) și Negruț (Black Beauty), până la Cireșarii lui Constantin Chiriță și Pe aripile vântului, de Margaret
Mitchell, două serii extraordinare pe care țin foarte bine minte când le-am
citit:
în clasa a patra și a cincea. Nu, nu exagerez când afirm
asta. Nu pot explica cum de îmi amintesc acest detaliu, iar pe altele, cum ar
fi de exemplu care a fost prima carte citită de mine, nu mi le amintesc oricât
m-aș chinui. Ce să faci, memoria este selectivă J Sau poate că amintirile mele sunt strâns legate de acea
perioadă și mai ales de acele cărți care, să fim realiști, sunt două titluri
destul de dificile pentru un copil de clasa a cincea, și nu știu câte lucruri
am priceput eu la momentul respectiv din drumețiile făcute de adolescenții lui
Chiriță (Ursu și Maria erau preferații mei) sau scenele ce redau Războiul Civil
și dramele oamenilor din acele vremuri. Cert este că mi-au deschis și mai mult
apetitul pentru lectură și cunoaștere.
O altă cărticică de care îmi amintesc cu drag este Bruna și White, o înduioșătoare poveste
de prietenie dintre doi ursuleți, unul brun, celălalt polar, care sunt nevoiți
să se despartă din cauza faptului că, făcând parte din specii diferite, niciunul
nu putea supraviețui în climatul celuilalt. Țin minte că am plâns atât de mult
la această carte, încât nici să mănânc nu mai puteam. Nici peste ani nu am
uitat de această poveste, dar din păcate cartea am pierdut-o cu câțiva ani în
urmă, atunci când ne-am mutat în alt oraș. Chiar și acum mi-o doresc, pentru că
este o amintire foarte dragă mie, cu o mare încărcătură emoțională, dar din
păcate nu am găsit-o nicăieri. Apoi, ușor-ușor, am descoperit genul fantasy,
cu Harry Potter, am pătruns în
înfricoșătorul castel al contelui Dracula,
descoperind gothicul de calitate, ca mai apoi să mă las atrasă de noile genuri
ya, fantasy-romance, distopie, etc. Dar nu fac parte din generația Twilight, categoric nu aceste cărți m-au
introdus în minunata lume a lecturii, așa cum tot am auzit la tinerii cititori
sau bloggeri. Da, am fost fană Twilight, încă mai sunt într-o anumită măsură,
dar știu în primul rând să apreciez cărțile care au porfunzime și transmit
mesaje puternice. Asta nu înseamnă că nu apreciez și autorii contemporani, pe
care am început să-i citesc de câțiva ani și care îmi plac foarte mult.
De atunci și până acum multe cărți am citit și multe voi
mai citi și de-acum înainte. Pentru că nu trece o zi fără să citesc, iar în
rarele momente când se întâmplă să nu apuc să parcurg fie și măcar un singur capitol,
mă simt...incompletă. Singură. De parcă o parte din mine a fost ruptă și
înlăturată, numai citind având posibilitatea să fiu din nou reîntregită.
Cărțile sunt parte din viața mea și așa va fi mereu. Ele mi-au
fost prietene încă din copilărie și nu m-au dezamăgit niciodată, spre deosebire
de mulți oameni pe care i-am întâlnit la viața mea. Cărțile m-au ajutat, m-au
vindecat, mi-au arătat și m-au învățat. M-au făcut să râd, să plâng, să simt și
să sper. Ele sunt picătura mea de speranță, liniște și frumusețe într-un ocean
de răutate, invidie și plictis. Cărțile sunt medicamentele mele, obsesia mea
dulce-amăruie, drogul de care nu mă pot lăsa.
Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției
a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov
Nu uitați că librăria online Libris vă pune la dispoziție
o gamă variată de cărți noi, cărți de beletristică.
Frumos articolul! Cartea "Ciresarii" este arhicunoscuta si cartea copilariei noastre. Am vazut si filmul. Sincer, stiu ca suna ciudat, dar mai multa placere am avut vazand filmul decat citind cartea. Au trecut multi ani de atunci dar retin acest aspect
RăspundețiȘtergere.
Rusine sa-mi fie, filmul nu l-am vazut. Cartile mi-au placut extrem de mult, din punctul meu de vedere sunt un must pentru cititorii de varste mai mici. Sau ar trebui sa fie, in ziua de azi cei mici si adolescentii prefera sa treaca direct la alte genuri de carti. La fel si La Medeleni, am uitat sa mentionez cartea in articol, mi-a placut chiar mai mult decat Ciresarii :)
Ștergere