Recenzie: „Trei coroane întunecate” de Kendare Blake


Întunecată, surprinzătoare, deosebită. Acestea sunt cuvintele care îmi vin prima oară în minte când mă gândesc la cartea Kendarei Blake. Mi-a plăcut neașteptat de mult această poveste făurită din magie și întuneric, dragoste și rivalitate, viață și sânge.

Regalitatea impune/evocă măreție, puritate, demnitate, grație și valori bine înrădăcinate. Însă reginele Kendarei Blake sunt mult mai mult decât atât, fiind înzestrate cu particularități uimitoare: haruri speciale prin intermediul cărora, dacă vor reuși să le mânuiască cu dibăcie, vor obține puterea absolută.

„Nimeni nu-și dorește cu adevărat să fie regină.”

Pe insula Fennbirn, în fiecare generație, Zeița aduce un nou set de triplete, regine înzestrate cu magie, regine nevoite ca, la împlinirea vârstei de șaisprezece ani, să își arate puterile excepționale și să înceapă sângeroasa luptă care va duce la obținerea coroanei. O singură regină va supraviețui, cea care își va dovedi harul, cea mai puternică dintre ele, cea care își va omorî surorile. Altă cale, nu există.

Cele trei surori se luptă pentru putere. Sau cel puțin așa se spune. În realitate, cei care doresc cel mai aprig puterea sunt cei din spatele celor trei tinere, persoane mânate de ambiții nemăsurate, care pun la cale diverse mașinațiuni menite să le aducă cu orice preț ceea ce doresc.
                                                                                                         
„O brățară dintr-un șarpe mic nu e la fel de elegantă ca un șarpe mare în jurul umerilor, dar lui Katharine îi place mai mult mica ei bijuterie. Este mai drăguță, roșu cu galben și cu negru. Culori toxice, se spune. Accesoriul perfect pentru o regină a toxicilor.”

„Trebuie să reziste până la ultima porție de otravă, până când va ajunge în siguranță în apartamentul ei. Nimeni dintre toxicii care vin în vizită nu are voie să vadă ce se întâmplă după serbare. Transpirația, frisoanele, sângele.”

Conacul Gravesdrake adăpostește toxicii Arron, niște personaje demne de familia Addams, însă nici pe departe la fel de amuzanți ca aceștia. Familia Arron este crudă. Crudă, întunecată și otrăvitoare. La propriu. Toxicii pot ingera o mare cantitate de otravă, fără a păți nimic. Sunt experți în cele mai letale otrăvuri și cunosc o mie de modalități prin care cineva poate muri în chinuri, otrăvit. Katharine este una dintre triplete. Firavă, sensibilă și extrem de slabă de la cantitățile uriașe de mancare otrăvită pe care este nevoită să le ingereze pentru a-și demonstra puterea, se teme că harul ei nu va face față așteptărilor uriașe pe care le au toxicii de la ea.  Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească sunt extreme, iar chinul pe care îl suportă, îngrozitor. Natalia, mătușa ei și conducătoarea familiei și a Consiliului Negru este atât apărătoarea ei cea mai de nădejde, cât și judecătoarea cea mai aspră. Nemiloasă, rece ca gheața și impunătoare, Natalia a reușit să păstreze măreția și sobrietatea impuse de câștigarea multor ani la rând a tronului de către reginle toxicilor. Nici de această dată nu va fi diferit, sub nicio formă, iar Katharine trebuie prin orice cale să păstreze această tradiție și să nu facă de rușine familia. Deși favorita, este o altă soră a ei...



„Mirabella abia a umplut aerul cu fulgere. Lumini splendide, strălucitoare, care brăzdează cerul, căzând în șuvoaie de foc din toate părțile. Lovituri lungi, repetate, care luminează interiorul ca ziua. Este încântată. Fulgerul este preferatul ei. fulgerul și furtuna, electricitatea care se strecoară prin corpul ei și care face să-i vibreze oasele.”

Mirabella este o elementală, adică poate controla elementele naturii, precum vântul, focul, tunetele. Este cea mai puternică dintre triplete, nefiind niciun dubiu că ea va câștiga tronul. Se șoptește că deja se poartă ca și cum ar fi încoronată, ca și cum ar stăpâni insula, ca și cum surorile ei nu ar mai exista. Însă în realitate Mirabella este, lăsând la o parte calitățile ei excepționale, o ființă cât se poate de normală și de umană. Apreciază cel mai mult noțiunea de libertate, asta pentru că tânjește necontenit după o viață diferită de ceea ce i s-a hărăzit. Nu mai vrea să fie încătușată de poveri și așteptări, o regină forțată să își omoare surorile, o biată tânără pe care ar fi stigmatizat-o toți dacă nu și-ar fi dovedit puterea harului. Așa cum au făcut cu cealaltă soră a ei, Arsinoe.

Arsione este cea mai îndepărtată de noțiunea de regalitate, de orice înseamnă măreț, suprem, pompos, însă intrigile regești nu o ocolesc  nici pe ea. Chiar dacă harul ei nu s-a dovedit, chiar dacă ar fi trebuit să fie o naturalistă puternică, capabilă să stăpânească plantele și animalele, este forțată să lupte, chiar dacă oamenii o privesc ori cu nepăsare, fiind siguri că o să moară, ori cu ciudă, pentru că nici de această dată naturaliștii nu vor avea o regină de-a lor pe tron.  În schimb, în ținutul lor, Wolf Spring, o altă tânără este cea mai puternică naturalistă din ultimii șaizeci de ani: Jules,  cea mai bună prietenă și sfătuitoarea lui Arsinoe, cu al ei familiar, o pumă care le urmărește pretutindeni pe cele două.

În lupta pentru putere, planuri macabre se pun la cale și trădări nemiloase se vor răsfrânge asupra celor trei regine și a persoanelor din jurul lor. Templul și preotesele își vor arăta apriga dorință de a conduce consiliul, vrând cu orice preț să o urce pe Mirabella pe tron, putând în acest fel să orchestreze viitorul insulei după bunul lor plac. Toxica Natalia împreună cu preaputernica și necruțătoarea familie Arron decurg la orice vicleșug pentru a păstra puterea și titurile ca și până aum, folosindu-se de sângele prin care le curge otravă pentru a o urca pe Katharine pe tron.

Sunt considerate vrăjitoare, ciudate, monștrii cu sânge rece, capabile să se sfâșie între ele pentru puterea supremă. În realitate, sunt pioni mutați pe tabla de șah, după bunul plac și după cum dictează interesele, păpuși mânuite de către cei fără scrupule, adevărații monștrii cu sânge rece. Sunt nevoite să se înfrunte una cu cealaltă, să își forțeze limitele prin numeroase antrenamente dureroase, să se dedea strategiilor josnice, nedemne de niște regine adevărate. Însă, în lumea imaginată de autoare, în lupta pentru putere, pe insula Fennbirn, scopul scuză mijloacele.

Deși toate surorile mi-au plăcut, preferatele mele sunt Katharine și Mirabella. Deși mulți ar spune că prima este perfidă și rece, din cauza familiei din care face parte, eu am văzut mai departe de această etichetă, observând o tânără fragilă, secătuită de numeroasele sesiuni de otrăviri,  care tânjește după dragoste și înțelegere, care are prea multă încredere și milă în inima ei. Nu, nu este perfecta, și nu, nu este inocentă, dar mie mi-a inspirat atâtea și am încredere în puterea ei. Relația ei cu Pietyr, cel care o inițiază în arta flirtului, având în același timp grijă ca ea să nu mai pară atât de neajutorată și slabă, este delicioasă și pasională. Dar cine este Pietyr cu adevărat și ce reprezintă el pentru Katharine? Asta, sincer să vă spun, aștept cu nerăbdare să aflu și eu ! Mirabella mi-a plăcut datorită caracterului ei, iubirii pe care încă o mai poartă surorilor ei, dreptății la care nu vrea să renunțe și curajului ei, care uneori o face o răzvrătită delicioasă. Sper din suflet să nu își piardă aceste însușiri în următorul volum.



„- Crezi că acești curtezani sărută la fel ca tine, Pietyr? Întreabă ea, doar ca să-l vadă cum se bosumflă.
- Sigur că nu. Sunt băieți de pe continent. Nepricepuți și caraghioși. O să fie greu să te prefaci că-ți place.
- Nu cred că toți vor fi așa, spune ea. Sunt convinsă că o să găsesc unul care să-mi placă.
Pietyr ridică o sprânceană. Degetele lui se înfig în tapițeria scaunului, dar se relaxează când îi vede expresia.
- Cumva mă tachinezi, Kat?
- Da, râde ea, te tachinez. Nu m-ai învățat tu să fac așa? Să contracarez formalismul regal al surorilor mele cu zâmbete și bătăi de inimă?”
„Îl sărută cu furie, iar atingerea ei îl trezește, îl scoate din întuneric. Simte că acolo trebuie să fie, în brațele ei. ea nu îl va lăsa să moară. Amândoi se vor încălzi. Ea îi va aprinde pe amândoi.”

Ultimele capitole sunt extrem de antrenante, iar sfârșitul este magistral; m-a lăsat cu un catralion de întrebări, tânjind atât de mult după următorul volum. Totul se schimbă la 180 de grade, și chiar atunci când credeam că nimic important nu se va mai întâmpla, exact când stăteam în cumpănă dacă să ofer cărții nota maximă sau să scad puțin din cauza unor mici neajunsuri, exact atunci autoarea ne oferă motivul perfect pentru a reconsidera totul, dând lovitura finală, o plamă mentală care te va face să urli după continuare.

„Vreau răzbunare (...). și după aceea îmi vreau coroana.”

Povestea are extrem de mult potențial și abia aștept să văd ce ne mai pregătesc cele trei coroane întunecate pe viitor. Eu cred și sper că acest volum a fost doar preludiul unei frumoase și palpitante serii. O carte pe care n-am putut-o lăsa din mână și pe care am devorat-o surescitată și mereu întrebându-mă care va fi următoarea mișcare a personajelor. Recomand !


Mulțumesc grupului editorial Corint pentru exemplarul oferit spre recenzare.

Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu