Recenzie: „Ultima vrăjitoare din Transilvania: Contesa Aneke” de Cristina Nemerovschi



Am citit pentru prima oară această carte la sfârșitul anului trecut. Acum, în octombrie, am recitit-o  (în noua variantă apărută de curând la editură, care are o copertă absolut superbă după cum se poate observa în imagini; de fapt, ambele ediții îmi plac foarte mult) pentru a-mi exprima părerile sincere într-o recenzie, și afirm că mi-a plăcut la fel de mult și că pe parcursul lecturii am fost tot atât de captivată de poveste ca și prima dată, de parcă ar fi fost prima oară când citeam cartea. Iar pentru asta trebuie să o felicit pe Cristina pentru că a ales să scrie o trilogie dark, insiprată din vremurile de demult, când domnii și domnițele, conții și contesle purtau cele mai frumoase și bogate haine – femeile rochii lungi, din materiale splendide, de toate culorile, cu crinoline și corsete, bijuterii somptuoase, bărbații haine elegante, sobre, croite după ultima modă -, călătoreau în trăsuri și organizau baluri în castelele lor impunătoare, unele dintre ele gotice. 



Ceea ce mi se pare și mai frapant este că autoarea a ales să își stabilească personajele în inima Transilvaniei de demult, dar și în Transilvania actuală, făcând o paralelă între societatea de atunci și cea de acum, modul în care se desfășurau activitățile atunci și cum se desfășoară acum,  modul în care tinerii își duceau viața, ce reguli sociale și de conduită trebuiau să urmeze. Se pune foarte mult accentul pe aceste diferențe sociale, Cristina vrea să arate schimbările care au survenit odată cu trecerea timpului, schimbări care au loc în special la nivel mental,  și mai vrea să scoată în evidență și faptul că, în anumite probleme de natură morală, lucrurile nu s-au schimbat într-atât de mult, întrucât societatea de astăzi încă se mai izbește de multe prejudecăți.

După părerea mea, trilogia este o poveste în poveste, deoarece prezintă două lumi distincte, două secole diferte, două Românii diferite, două tinere femei mai mult sau mai puțin diferite: Aneke și Alexandra.

Alexandra este o tânără rebelă de șaisprezece ani ce trăiește în București cu mama ei, Dora și fratele ei vitreg, Răzvan, pe care l-a cunoscut abia în urmă cu patru luni. Alexa, așa cum îi spun prietenii, este o tipă cool, nonconformistă, care adoră rockul, cărțile și misterele. Îi plac locurile solitare, liniștite și relaxante, în care poate fi ea însăși, contemplând și regăsindu-se pe sine, îi plac și locurile mai dark și poveștile gotice, este o visătoare și o romantică. M-am regăsit oarecum în acestă tânără adolescentă, și nu numai pentru că o cheamă ca pe mine, dar și pentru că îi îmbrățișez stilul de viață și modul de gândire.

Însă Alexandra are o taină, un secret pe care nu l-a putut împărtăși decât unei singure persoane – Ioanei, prietena ei de încredere. Alexa a crescut departe de fratele ei vitreg, iar întâlnirea cu acesta nu a decurs așa cum se așteptase. Descoperă cu tânăr extrem de chipeș și de rebel, rocker și el, un tip cu trei ani mai mare decât ea care o îndrăgește imediat, nefiind loc de binecunoscutele dispute dintre frați, în special între doi frați care au crescut separat și ar putea să facă scene adolescentine pentru a-și disputa dragostea mamei lor. Nu, între ei nu este loc de tachinări frățești, certuri sau alte asemenea, descoperă că se completează destul de bine, că au o mentalitate asemănătoare. Încet încet, Răzvan devine mai mult decât un simplu frate pentru Alexandra...

Vacanța de vară aduce cu ea schimbări radicale pentru tânăra rockeriță, care este trimisă de Dora la niște rude îndepărtate, tocmai în V., un sat din Transilvania.  Faptul că va fi smulsă de lângă Răzvan nu îi face mare plăcere tinerei, însă recunosște că ar fi bine dacă ar dispune de timpul necesar pentru a-și clarifica sentimentele, dorind în același timp să se recreeze în atmosfera de basm a satului transilvănean. Un sat dark, atât la propriu cât și la figurat, înconjurat de dealuri și păduri. Atracția satului, dacă se poate spune așa, este o casă bântuită în care se spune că ar fi trăit Aneke, o contesă jumătate româncă, jumătate unguroaică despre care se credea că ar fi fost vrăjitoare.

Ajunsă în V., Alexandra este atrasă de legendele locului, pleacă pe urmele Anekei și descoperă o lume extrem de ciudată, plină de mister, sânge, crime oribile, locuri stranii, vrăjitoare și povești întunecate. În V., nimic nu este ceea ce pare la prima vedere, iar timpul pare a se fi oprit în loc. În același timp cu Alexandra, cititorii vor descoperi cine a fost Aneke, ce rol a jucat ea și familia ei în viața sătenilor din V., cum era aceasta percepută de săteni – o vrăjitoare crudă, vinovată de incest,  drept pentru care aceștia au și ucis-o în cel mai oribil mod.



Personaje ciudate ce poartă secrete întunecate apar în noua viață a Alexandrei – Lorena, o țigancă ghicitoare din zilele de azi, care pretinde că este sora vitregă a Anekei, Mathias, soțul și fratele acesteia, care pretinde că este contele venit de peste nouăsprezece orașe pentru a o peți pe Aneke, frumoasa care i-a furat inima și sufletul, dar care îi este și soră vitregă după tată și Nori, fetița Lorenei și a lui Mathias. Alexandra este fascinată dar în același timp și debusolată de mărturisirile acestora, nu știe dacă în spatele legendelor se află de fapt o altă poveste, mai complexă și mai sâgeroasă decât tot ce a auzit până acum, ori dacă aceștia sunt buni de închis într-un sanatoriu...

„Cum aș putea să mă desprind din pivnița asta, să urc treptele și să dau cu ochii de arătarea care străbate castelul, poate căutându-și liniștea, poate iubirea, poate viața care i-a fost smulsă cu atâta ură din corp? Castelul ăsta respiră, prin zidurile lui, suferință. Durere, moarte, iubiri neîmplinite.”

Tânăra din zilele noastre simte o atracție ciudată pentru tot ceea ce evocă amintirea Anekei. Similitudinile dintre cele două nu se opresc la simplul fapt că, deși au trăit în secole diferite, cele două gândeau și acționau aproape la fel, ori la faptul că ambele purtau în suflet o mare dragoste față de fratele lor vitreg, Mathias respectiv Răzvan. Aneke era la fel de nonconformistă și rebelă precum Alexandra din zilele noastre, contesa nu ținea cont de principiile acelor vremuri și nu își dorea o viață încătușată, în care să se simtă prizonieră de ceea ce este ea cu adevărat.

„Cum aș fi reacționat dacă mi s-ar fi cerut să renunț la iubirea asta, în schimbul vieții mele? Evident, i s-ar fi cerut inacceptabil. Cu ce drept să mi se ceară asta? De unde să știe niște oameni străini cât de intensă este iubirea mea? Cine se credeau și, mai ales, de unde aroganța lor de a considera că morala pe care o considerau ei era cea corectă? Regulile sociale mi se păreau o prostie, în comparație cu sentimentele reale și durabile. (...). Iubirea învingea oricând moralitatea. Regulile sociale erau artificiale, sentimentele nu. La asta mă gândeam de fiecare dată când venea vorba despre Aneke.”

 Povești din trecut și din prezent se întrepătrund, povești pline de mister, farmec, iubire, nebunie. Povești vechi, de demult, cu conți și contese, vrăjitoare și magii, iubiri pătimașe, interzise, superstiții și legende. Povești din ziua de azi, cu iubiri la fel de pătimașe și încă considerate interzise, povești ce au loc într-o lume mai evoluată, chipurile, dar la fel de săracă în ceea ce privește mentalitatea umană și  prejudecățile. Este povestea Alexandrei și a lui Răzvan, Anekei și a lui Mathias, povestea lui Miriam și a contelui Silaghy, povestea Lorenei.

„Îmbrăcată în negru din cap până-n picioare, cu părul incredibil de lung, despletit, de un castaniu roșcat, cu ochii verzi, la fel de verzi cum îi bănuisem și astăzi în albumul Lorenei, stă Aneke. Ține și ea în mână o oglindă înărmată cu înflorituri, se privește în ea și râde. Râde în ton cu Lorena. Amândouă au vârsta mea, poate cu un an mai mult. Nu-mi e frică și știu în continuare că sunt în vis chiar și atunci când Aneke se apleacă spre Lorena, îi cuprinde sânul stâng cu mâna înmânușată  și își apropie cu repeziciune buzele de gâtul alb al Lorenei.”



Contesa Aneke este o poveste în poveste, în care prezentul înfruntă trecutul, în care frumusețea și originalitatea înfruntă monotonia și  gândirea învechită, în care iubirea sinceră, crazy și profundă înfruntă prejudecățile și presiunile sociale și morale.

Mi-a plăcut foarte mult acesată carte, este simplă dar are un mare impact dacă cititorul este atent la ce vrea să transmită autoarea, se citește rapid și te captivează de la început până la sfârșit, este dark, suficient de actuală dar care evocă o mică parte din vremurile de demult.

„Mereu ne întoarcem la cele care ne sunt ursite.”


Mulțumesc editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit spre recenzare. 

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii:

  1. Nu eram tentata sa citesc aceasta carte /serie dar acum ma-ai facut curioasa. recunosc ca stilul Cristinei imi este strain dar sper, in viitorul apropiat, sa inlatur acest mic neajuns :) .
    Frumoasa recenzia!

    RăspundețiȘtergere