marți, 5 iulie 2016

Recenzie "Stresul dintre orgasme" de Ana Mănescu

Prima carte scrisă de zâna Ana pe care am citit-o a fost Quasar”. De fapt, nici nu apucasem bine să fac rost de carte, a fost nevoie doar de câteva citate strânse de ici-colo, găsite pe diferite bloguri sau din postările ei de pe facebook, ca să îmi dau seama ce fel de scriitoare este Ana și cum se face că scrierile ei ating ciitorii în cel mai profund mod cu putință. Nu, parcurgerea Quasaru-lui a fost doar confirmarea.

Cu toate că povestirile din „Quasar” mi-au plăcut destul de mult, dacă ar fi să aleg între acestea și ultima ei carte apărută, „Stresul dintre orgasme”, aș alege-o pe cea din urmă, nu numai datorită preferinței mele personale pentru romane, ci în special pentru profunzimea, autenticitatea și frumusețea cu care a fost scrisă. Și chiar dacă este un romna foarte, foarte scurt, de doar 167 de pagini, am lăsat deoparte acest lucru aparent hotărâtor pentru mine în alegerea unei cărți, deoarece aici nu contează cât de voluminoasă sau mai puțin voluminoasă este cartea, faptul că începe cu „Mîncam o salată”, nici măcar povestea în sine nu este atât de importantă. Cred că putea fi vorba despre orice și povestită din persepctiva oricui, că tot mi-ar fi plăcut. Ce contează cel mai mult aici este puterea cuvintelor pe care scriitoarea ni le aruncă în față, cuvinte cu suflet, din suflet și care ating sufletul cititorului, rămânând impregnate acolo pe vecie, ca un tatuaj, ca o frumoasă și desăvârșită durere, ca o intensă trăire care, odată gustată, o vei purta cu tine oriunde te vei duce de acum înainte.

„Stresul dintre orgasme” este povestea lui Robert și în același timp, povestea oricăruia dintre noi. O poveste simpă, dar complicată, frumoasă, dar tristă, cu final, dar fără de final.

Robert este un om ca oricare altul, cu bune și mai puțin bune, cu griji, întrebări existențiale și insomnii, eternul prizonier al stresului și a fugii continue după acele apogeuri – atingerea țelurilor, și nu neapărat ale tale, mai mult ale celor din jurul tău, ale societății- , acele dorințe pe care cei din jurul tău le au pentru tine, ți le impun “trebuie să faci așa, trebuie să devii asta, trebuie să demonstrezi lumii că poți, ți le bagă pe gât iar tu începi să te sufoci, ești stresat, ești anxios, trăiești pentru alții, nu mai vrei să mai trăiești, vrei doar să fi tu însuți.

Big Orgasm și momentele dintre ele. Big Orgasm și stresul dintre ele. Stresul dintre orgasme – marea problemă a secolului al XXI-lea. Așa zicea mama, deși nu atît de direct. Și asta simțeam eu în fiecare zi. Că stresul e boala generației mele, așa cum anxietatea e a puștilor pe care îi învăț să cînte. Toate sunt manifestări ale fugii noastre constante după ceea ce numim progres. Dar e de fapt o gaură neagră. O gaură fără lumină.”

„Stresul – sau fuga continuă după orgasme. Vrem să facem cît mai mult sex, să avem o carieră plină de succes, să avem o familie perfectă, vacanțe ieftine, distractive și relaxante (....). Le vrem pe toate și nimi nu ne satisface, pentru că nu șyim cum să respirăm adînc, nu avem răbdare pînă la trei. Apogeurile noastre sunt prea scurte și imdiat după aceea, dacă nu chiar în timpul lor, ne gîndim deja la următoarea culme.”

Robert, prins între cele două femei din viața sa: Candy, cea care nu îi reproșează nimic, cea care l-a schimbat și „a sculat întunericul care dormise atâta timp cu degetul în gură”, dar pe care ar vrea să o omoare pentru că „îmi amintește de libertatea pe care nu o mai am. Pe care poate nu am avut-o niciodată.și Iana, tânăra, încăpățânata și anxioasa Iana, cea care îi trezește o anumită gelozie, „nu am avut niciodată talentul ei. Eu am muncit ani ca să ajung la nivelul la care era ea după trei luni, trei luni în care nici măcar nu s-a spetit, ci s-a jucat.”


Acest Robert poate fi oricare dintre noi, frământările lui sunt și ale noastre, trăirile lui, stresul lui, apogeurile și coborâșurile lui, toate ni le însușim și le simțim odată cu el, dacă stăm puțin să reflectăm le regăsim în întreaga noastră existență. 


Dialogurile și introspecțiile personajelor ne aruncă în față întrebări și realități de care ne lovim zilnic, dar pe care nu suntem capabili să le numim, să le spunem cu voce tare, le ținem adânc în noi, nu le dăm drumul și nu ne dau drumul, ne macină pe dinăuntru cu perseverență.

„Sunt foarte multe lucruri aparent mărunte, Rob, dar realizezi că ne scimbă, că ne comprimă? Eram ca natura, stăpîni pe tot pămîntul. Și acum trăim în rezervații. Închiși, cu iluzia libertății.”

„Să iubești și să urăști, fiindcă ura e tot un fel de iubire. (...) Nu urăști fiindcă nu îți pasă, urăști fiindcă ai fost călcat în picioare de cineva care era al tău sau al căruia erai. Sau fiindcă iubești ceva complet opus. Ura eiubire, frate. Tu de indiferență să te temi.”

„Cîți dintre cei care spun te iubesc la nebuni înțeleg ce implică asta? Să iubețti la nebunie. Să iubești cu nebunie. Să iubești cu ură. Cu un simț al proprietății atît de mare, cu o gelozie atît de puternică încît Ea să știe că nu va supraviețui relației voastre.”

Prezența celor două femei îl schimbă pe Robert, îl maturizează într-o oarecare măsură, îl fac să vadă viața într-un alt mod și prin prisma lor. Așa se întâmplă întotdeauna, prezența anumitor persoane în viața noastră poate face diferența, diferența dintre cine și ce am fost noi în trecut, înainte de a cunoaște acele persoane, prezentul pe care încet-încet, încep să ni-l schimbe și viitorul pe care ni-l definesc și în care noi suntem puțin din fiecare: din fostul și actualul noi, din ele, și din trecut, prezent și viitor. Așa se întâmplă de fiecare dată și nu este un lucru neapărat rău, șpilul este să nu ne pierdem esențialul, să nu ne pierdem pe noi înșine.

Fiecare persoană care trece prin viața noastră și care are o anumită însemnătate pentru noi, ne modelează într-un fel, ne urcă pe cele mai înalte culmi sau ne aruncă în cea mai adâncă prăpastie, după caz.

„Știi cum e cînd cunoști pe cineva și știi din prima că va avea un rol important în viața ta? Nu ai idee care va fi acela, dacă ți-ai cunoscut cea mai bună prietenă sau viitoarea soție, dacă ea te va salva sau te va omorî. Dar detaliile nu contează. Un singur lucru este cert în momentele aceastea – persoana din fața ta te va scimba, te va scoate din traiectoria orizontală și te va trage în sus sau te va împinge în jos.”

„Asta era și ideea, nu? Să cresc. Să nu mă mai victimizez. Să nu mai dau vina pe tata pentru că mama nu a avut inimă să plece, să nu mai dau vina pe Maia pentru că eu nu am știut cum să o ascult. Să am grijă de Iana, așa cum și ea are de mine.”


„Stresul dintre orgasme” este genul de care pe care o citești acum și îți rămâne adânc întipărită în minte și în suflet, este acea carte pe care vrei să o dai tuturor și nimănui, să o împarți cu cei apropiați, dar o păstrezi doar pentru tine, pentru că este mai mult decât o carte, este și o parte din tine, din gândurile tale, din viața ta. Este o biblie a sufletelor sfâșiate, a inimilor sângerânde, a inocenței și perversității deopotrivă. Iar scriitura Anei, atât de profundă, atât de tulburătoare, de frumoasă și brutală te va răscoli așa cum puține cărți vor avea puterea să o facă.

Mulțumesc editurii Herg Benet pentru carte și Anei Mănescu pentru tot ceea ce este ea. 

2 comentarii:

  1. Am tot citit despre cartea aceasta incat am ajuns sa cred ca nu trebuie sa o scap ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu siguranta trebuie citita de cat mai multe persoane, este o carte speciala care poate sa ajunga cu usurinta la sufletul cititorului

      Ștergere